Despre poluarea mediului

Problematica protecţiei mediului apare tot mai frecvent în discuţiile referitoare la activitatea economică. Se pare că tot mai mulţi oameni au ajuns la concluzia că dezvoltarea economică a ultimelor decenii a condus la distrugerea tot mai accentuată a mediului înconjurător.
Printre principalele problemele ale mediului - în care trăim - putem să regăsim: poluarea, efectul de seră, distrugerea florei şi a faunei globului, alunecări de teren, distrugerea diferitelor rezervaţii naturale etc. Este adevărat că activitatea economică presupune exploatarea şi utilizarea unei game largi de resurse naturale în cadrul proceselor de producţie. Dar activitatea şi dezvoltarea economică ne aduc beneficii importante sub forma creşterii nivelului de trai.

Putem să privim înapoi în timp, de exemplu, cu 200 de ani în urmă. Imediat vom realiza cât de mult am prosperat şi ce diferenţe de civilizaţie există. Dar oare nu era mai puţină poluare atunci? Unde ne-ar plăcea mai mult să trăim?

Este necesar aşadar să vedem care este acel echilibru între menţinerea unui mediu natural curat şi a unei dezvoltări economice continue. Este într-adevăr ştiinţa economică (şi implicit activitatea economică) pe poziţii contrare cu ceea ce numim ecologie? Aceasta este prima întrebare la care dorim să găsim un răspuns cât mai adecvat.
Ecologia este, în sens restrâns, o ramură a ştiinţelor bilogice care se ocupă cu studierea interacţiunilor dintre organisme şi mediul înconjurător. După cum ştim, o caracteristică esenţială a întreprinzătorului este aceea de a acţiona în vederea transformării diferitelor resurse în bunuri necesare membrilor societăţii. Deci, acţiunile sale vor avea implicaţii şi asupra mediului de unde îşi procură resursele naturale.
O principală rezultantă cu caracter negativ a unor activităţi desfăşurate de agenţii economici şi pe care am amintit-o anterior este poluarea. Deşi există suficiente exemple extrase din realitate care dovedesc implicaţiile negative ale economicului şi asupra faunei, florei (a se vedea cazul Bâstroe), ne vom apleca atenţia îndeosebi asupra problemei poluării.
Aparent paradoxal, economiştii sunt cei ce vin în sprijinul ecologiei susţinând că poluarea apare şi afectează societatea în care trăim pentru că am permis unor întreprinzători să ignore nişte costuri importante. Ei sunt de părere că activităţile de depoluare sunt benefice şi lăudabile, dar nu se va putea stopa acest fenomen în lipsa unor acţiuni ferme asupra cauzei poluării şi nu numai asupra efectelor sale.
Pornind de la aceste gânduri, putem oferi în continuare explicaţii şi exemple în care economicul vine în ajutorul mediului înconjurător, întărind convingerea că ecologia şi economia nu sunt nicidecum pe poziţii contrare.
De cele mai multe ori, pagubele aduse mediului înconjurător de diferiţi întreprinzători nu sunt - aşa cum se crede – ireversibile dacă acţiunea poluantă încetează. Totuşi, de ce trebuie să privim de două ori la activităţile poluante? Răspunsul vine imediat atunci când realizăm că noxele sau substanţele poluante, în general, afectează şi alte persoane neimplicate în activitatea sau schimbul respectiv.
Spre exemplu, poluarea mediului de către un combinat petrochimic afectează întreaga zonă limitrofă. Astfel, comunitatea din zona respectivă va suporta costurile poluării sub formă de: cheltuieli mai mari cu medicamente, cu vizite la spital ca urmare a bolilor de plămâni apărute în decursul anilor etc, deşi ei nu şi-au exprimat consimţământul.
Aşa stând lucrurile, la ce ne putem aştepta de la viitor? Este bine să închidem combinatul sau există şi alte soluţii care să ne afecteze mai puţin decât închiderea acestuia? În cele ce urmează vom identifica câteva posibile soluţii de reducere – şi, atenţie, nu eliminare – a poluării.

Sunteţi de părere că în ceea ce priveşte poluarea, nu există lecţie mai importantă pentru societate decât aceea că eliminarea acesteia este imposibilă? Porniţi de la ideea că numai simpla noastră acţiune de a respira conduce la o deteriorare a mediului înconjurător.


UN PRIM PAS: RESPECTAREA DREPTURILOR DE PROPRIETATE

Anterior am afirmat că economia vine în sprijinul mediului înconjurător şi al ecologiei prin aceea că ne atenţionează asupra unor costuri pe care unii întreprinzători – ale căror activităţi au caracter poluant – nu le iau în considerare. Costurile în cauză sunt suportate de terţe persoane, fără a beneficia de pe urma activităţii respective şi, mai important, fără a consimţi în privinţa schimbului. Este timpul să simplificăm lucrurile şi să înţelegem mai bine cele de mai sus.
Ştim că orice schimb între două sau mai multe persoane trebuie să fie voluntar, adică părţile să fie de acord asupra drepturilor şi obligaţiilor reciproce asumate prin contract. De asemenea, fiecare parte angajată într-un schimb aşteaptă un beneficiu în urma concretizării acestuia. În caz contrar, va dispărea stimulentul acesteia de a mai acţiona. Haideţi să vedem legătura celor de mai sus cu activităţile poluante.
Să presupunem că un întreprinzător privat decide să construiască la marginea unui oraş un combinat petrochimic. Produsele sale (benzină, motorina şi alţi derivaţi) sunt foarte apreciate de către populaţie. Totuşi, după o perioadă, întreg cartierul din apropierea combinatului este acoperit în negură, ferestrele caselor sunt din ce în ce mai închise la culoare, familiile sunt nevoite să îşi usuce rufele în casă şi, mai grav, încep să apară primele cazuri de disfuncţii respiratorii ale unor locuitori din zonă.
Au fost de acord cei din cartier să suporte toate aceste costuri? Din păcate, răspunsul este negativ. Întreprinzătorul privat îşi continuă activitatea – posibil profitabilă – neluând în considerare şi efectele poluante asupra cartierului. Soluţia pe care o propunem în acest caz se bazează pe ideea că problema poluării poate fi rezolvată dacă între oamenii din cartier şi întreprinzătorul privat se ajunge la un consens. Acesta vizează ca drepturile populaţiei respective de a respira aer curat să coexiste cu dreptul firmei de a desfăşura activitatea respectivă şi de a obţine profit. Poluarea este eliminată dacă sunt rezolvate aceste dezacorduri dintre cele două părţi, adică atunci când cei care au protestat împotriva poluatorului sunt de acord cu continuarea activităţii repective.
Să ne imaginăm că întreprinzătorul cade de acord cu reprezentanţii familiilor afectate ca, în schimbul respirării unui aer poluat, fiecare familie să primească anual suma de 10.000 euro. Putem să desprindem câteva concluzii interesante privind acest schimb.
Prima dintre acestea scoate în evidenţă eliminarea conflictului dintre cele două părţi afectate; deşi poluarea continuă să existe, prin primirea sumei respective, localnicii nu pot să mai invoce în nici un fel că sunt afectaţi de poluare.
O a doua ideea desprinsă este aceea că suma plătită pentru a primi acordul de poluare conduce la o creştere a costurilor de producţie ale firmei şi, deci, sileşte pe întreprinzător să-şi reevalueze aşteptările privind profitul. El poate aşadar să menţină activitatea în acel loc sau, de ce nu, să îşi schimbe locaţia. Cu cât suma de bani schimbată pe poluare este mai mare cu atât va fi mai redus stimulentul întreprinzătorului să rămână în acel loc.
Este deasemenea posibil ca unele familii să preţuiască respirarea unui aer curat mai mult decât suma de 10.000 de euro. În această situaţie, ei vor prefera probabil să schimbe apartamentul respectiv cu unul aflat într-o zonă mai puţin poluată.


ROLUL INSTANŢELOR DE JUDECATĂ ÎN PROCESUL POLUAT - POLUATOR

Credem că suntem destul de familiarizaţi cu termenul de instanţă de judecată (sau mai simplu spus cu judecătorul). Justiţia are un rol bine definit în societate şi anume aflarea dreptăţii în multiplele cazuri conflictuale ce apar în viaţa oamenilor. Altfel spus, judecătorul este chemat să analizeze pe baza probelor şi a declaraţiilor cine are dreptate în situaţia x şi eventual ce daune trebuie să plătească cel vinovat.
Să modificăm puţin datele exemplului anterior. Presupunem că proprietarul combinatului decide construirea unui cartier în apropierea platformei astfel încât salariaţii săi să fie mai aproape de locul de muncă. El le vinde acestora apartamente la un preţ extrem de redus în comparaţie cu preţul pieţei tocmai pe motivul vecinătăţii cu factorul poluant. După o perioadă de timp, o familie decide să dea în judecată întreprinzătorul deoarece unui membru al familiei i-a fost depistată o boală respiratorie. Explicaţia medicilor a avut în vedere şi vecinătatea cu platforma combinatului petrochimic. Dacă sunteţi în postura de a numi vinovatul, către cine aţi arăta cu degetul?
Suntem de acord că este regretabilă întâmplarea nefericită, dar chiar este de vină întreprinzătorul respectiv? Şi-a dat acordul salariatul să locuiască acolo sau a fost nevoit să accepte poluarea fără a primi o contraprestaţie? Putem considera că el şi familia au fost forţaţi de împrejurări să locuiască în acel cartier, să spunem că nu aveau suficienţi bani pentru a cumpăra o casă într-o zonă mai puţin poluată. Dar trebuie să punem la zid întreprinzătorul pentru acest lucru? În mod cert, nu aceasta este soluţia corectă.
Atunci când a cumpărat apartamentul, familia a ştiut de la început că pe lângă un preţ bun, a mai „achiziţionat” şi riscul de a le fi afectată sănătatea. Reţineţi şi faptul că, a existat un schimb voluntar, întreprinzătorul suportând şi el diferenţa dintre preţul pieţei şi cel perceput în realitate. Deci, judecătorul, înainte de a decide cine este vinovat, trebuie să aibă în vedere toate aceste elemente. Numai aşa poate face dreptate.

Presupunând că sunteţi judecătorul care trebuie să facă dreptate în acest caz, pe cine veţi considera acum vinovat de afectarea sănătăţii individului în cauză?


REGLEMENTĂRI STRICTE ÎN DOMENIU

Ne vom referi aici la ansamblul de acte normative care au în vedere introducerea unor anumite limite privind deversarea în atmosferă a substanţelor nocive. Diverse organisme ale statului – cea mai importantă fiind Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor – urmăresc constant să diminueze impactul unor activităţi economice cu caracter poluant asupra mediului înconjurător.
Dezvoltarea şi introducerea unor reglementări stricte privind emisiile de SOx, NOx, CO2, Ni, Hg şi alte noxe sunt iniţiative de actualitate ale ministerului însărcinat. Deşi scopul legilor este de a menţine un mediu cât mai curat, este de remarcat faptul că de multe ori aplicarea lor de către poluatori este ignorată.
Soluţia reglementărilor presupune două direcţii importante. Prima constă în conceperea unor legi care să prevadă restricţii fizice asupra degajării în atmosferă a diferitelor substanţe nocive. O a doua direcţie are în vedere asigurarea unui control strict asupra poluatorilor, verificându-se constant respectarea aplicării respectivelor legi. În România, Garda de Mediu este organismul de control ce are rolul de a verifica respectarea legilor şi eventual de a sancţiona prin amenzi pe cei care ignoră normele impuse.
Distincţia esenţială dintre judecător şi stat este aceea că în timp ce primul urmăreşte să identifice drepturile de proprietate şi să oblige la respectarea lor, cel de-al doilea realizează prin acţiunile sale o realocare (modificare) a acestor drepturi. Orice modificare a regulilor de joc în cadrul unei societăţi reprezintă un stimulent pentru indivizi, fie ei antreprenori sau nu, să-şi modifice comportamentul. Cu alte cuvinte, înainte de introducerea unei noi reglementări privind diminuarea poluării, trebuie realizată o analiză a beneficiilor şi costurilor aferente aplicării. Spre exemplu, dacă se anticipează că beneficiile sunt inferioare costurilor generate de noua lege, este recomandabilă renunţarea la reglementarea respectivă.


TAXE DE POLUARE SAU PRINCIPIUL „POLUATORUL PLĂTEŞTE”

Suntem convinşi că de acest principiu aţi auzit cel puţin de câteva ori până acum. În ce constă practic acest raţionament? În esenţă, aplicarea unui asemenea principiu presupune conceperea şi impunerea unui set de taxe asupra anumitor bunuri sau activităţi.

Vă prezentăm câteva instrumente cunoscute sub numele generic de „taxe de poluare”:

- taxele de emisie – reprezintă plaţi directe având la baza cuantificarea sau
estimarea cantităţii şi calităţii poluării.

- taxele de utilizare – reprezintă plăţile pentru utilizarea resurselor
colective.
[La început au fost folosite ca mecanism de finanţare de către
autorităţile locale, de ex. pentru colectarea şi tratarea gunoaielor solide
şi a apei menajere. În cazul managementului resurselor naturale taxa de
utilizare se practica cu precădere pentru accesul la diverse facilităţi
cum ar fi pescuitul sau vânătoarea.]

- taxe pe produs – se aplică produselor care generează poluare, indiferent
dacă aceasta este generată în faza de producere, consum
sau depozitare a lor (de exemplu fertilizatori, pesticide
sau baterii auto).

- permise (negociabile/transferabile), licenţe, cote. se bazează pe principiul că orice creştere a emisiei sau a gradului de utilizare a resurselor naturale trebuie să fie însoţită de o reducere echivalentă sau uneori mai mare a cantităţii.

Argumentul în favoarea acestor instrumente are la bază existenţa unei eficienţe mai ridicate în aplicare comparativ cu reglementările în domeniu. Legile care stabilesc anumite taxe pe emanaţiile considerate nocive (şi deci care se doresc a fi diminuate) pun într-o lumină mai favorabilă inclusiv pe acei antreprenori care poluează. Haideţi să explicăm raţionamentul. Prin utilizarea sistemului de taxe de poluare, fiecare agent poluator va fi în postura să aleagă ce nivel de poluare să „cumpere”: dacă va alege degajarea în atmosferă a unei cantităti mari de noxe, va plăti mai mult, şi invers. În această situaţie, el va şti mai exact costurile reale ale activităţii pe care doreşte să o desfăşoare.
Dacă taxa de poluare se va stabili în jurul nivelului costului efectelor externe (suportate de terţi), atunci se poate considera că am internalizat costurile respective, adică l-am determinat pe întreprinzător să aibă în vedere şi costurile cu poluarea pe lângă cele cu salariile, furnizori etc. La fel ca în cazul combinatului nostru, dacă taxa plătită este prea mare se poate pune sub semnul întrebării menţinerea activităţii deoarece costul de producţie a înregistrat o evoluţie ascendentă. O prezenţă în continuare a firmei pe piaţă arată că beneficiile obţinute sunt superioare costurilor aferente, statul urmând să încaseze la buget sumele provenite din taxele de poluare.
În încheiere, menţionăm că de o importanţă deosebită se dovedeşte a fi şi corectitudinea procesului de alocare a fondurilor băneşti provenite din taxele respective. În acest sens, se recomandă ca din fondurile colectate din taxe sau amenzi să se finanţeze în exclusivitate numai acele acţiuni menite a compensa pe cei care suportă costul poluării.